Chitare sau chitări? Întrebarea care te oprește exact înainte de prima chitară

Ai ascultat același solo de patruzeci de ori. L-ai încetinit, ai dat înapoi de fiecare dată la aceeași măsură, ai încercat să ghicești din video unde stau degetele. Poate a fost ceva vechi, de pe un disc al părinților. Poate a fost un clip de treizeci de secunde care ți-a rămas în cap o săptămână. Nu contează care, contează că la un moment dat te-ai oprit din ascultat și te-ai gândit că vrei și tu una.

Deschizi laptopul. Intri pe anunțuri sau pe un magazin, începi să scrii ce cauți, la plural - și te blochezi la al doilea cuvânt.

Chitare sau chitări?

Forma corectă este chitare. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, în ediția din 2021, dă o singură formă de plural: "chitară s. f., g.-d. art. chitarei; pl. chitare". Aceeași formă apare și în ediția anterioară, din 2005, și în îndreptarul ortografic din 2002.

Asta e tot ce trebuie să știi ca să termini de scris anunțul. Restul articolului e despre de ce te-ai oprit, totuși, și de ce te vei mai opri o dată peste trei luni, când vei scrie descrierea trupei.

De ce nimeni nu te corectează la repetiție

În vorbire, întrebarea aproape nu apare. Spui "chitara mea", "mi-am luat o chitară", "dă-mi chitara aia" - totul la singular. Un chitarist poate vorbi ani întregi despre instrumentul lui fără să aibă nevoie o singură dată de plural.

Pluralul iese la suprafață în scris, și atunci în momente destul de precise:

Sunt exact situațiile în care textul rămâne public. O ezitare într-o conversație dispare în secunda următoare. Una din descrierea trupei stă acolo trei ani.

De ce te înșală urechea, și de ce nu e vina ta

Dacă ai trecut printr-o școală de muzică sau dacă mai cânți la ceva cu arcuș, spui corect "viori". Fără să te gândești. Și tocmai de aceea spui greșit "chitări".

Cele două cuvinte par construite la fel. Amândouă sunt feminine. Amândouă denumesc instrumente cu corzi. Amândouă au intrat în română din italiană, unul de la "viola", celălalt de la "chitarra". Amândouă se termină în "-ară" sau "-oară", cu accentul căzând în același loc.

Pluralul se face totuși diferit:

Problema se adâncește dacă te uiți la restul cuvintelor cu aceeași terminație. "Gară" face "gări". "Scară" face "scări". În grupul ăsta, majoritatea merge spre "-i":

Chitara e excepția. Când spui "chitări", nu greșești din neatenție - aplici corect o regulă care, la cuvântul ăsta, nu funcționează. E genul de greșeală pe care o fac cel mai des oamenii care scriu bine în rest.

Ultima coloană merită și ea o privire, pentru că acolo se greșește la fel de des. Se scrie sunetul chitarei, cu un singur "i". Nu "chitării". La vioară chiar este "viorii", cu doi, fiindcă pluralul se face în "-i". La chitară, unde pluralul se face în "-e", rămâne un singur "i". Cele două merg mereu împreună.

Dacă găsești totuși scris "chitări" sau "ghitară"

Se poate întâmpla, și merită lămurit, pentru că altfel rămâi cu impresia că cineva greșește.

Caută cuvântul pe dexonline.ro și, pe lângă forma normală, vei da peste un al doilea model de flexiune, cu formele "chitări", "chitările", "chitării". Nu e o eroare de pe site. Modelul acela vine dintr-un dicționar academic vechi, Dicționarul limbii romîne literare contemporane, apărut între 1955 și 1957. Româna de acum șaptezeci de ani înregistra și varianta aceea.

La fel stau lucrurile cu scrierea "ghitară", pe care ai văzut-o sigur dacă ai umblat prin metode vechi de studiu, prin partituri de bibliotecă sau pe coperte de disc. Forma este înregistrată în dicționare ca variantă, deci nu a inventat-o nimeni. Dicționarul lui Scriban, din 1939, o și comentează scurt: "Fals ghi- (după fr.)" - adică o scriere greșită, intrată prin influența pronunției franceze. Dicționarele mai noi, din 1986 și 2010, o trimit pur și simplu la "chitară".

Concluzia practică e simplă. Norma de azi are o singură formă recomandată: chitară la singular, chitare la plural. Ce găsești scris altfel este ori istorie a limbii, ori o formă ieșită din uz. Într-un anunț, într-o descriere de trupă sau pe un afiș din 2026, se scrie chitare.

Numele pe care îl folosești are 2.500 de ani. Instrumentul, nu

Aici e partea care merită reținută, dacă tot ai ajuns până aici.

În Grecia antică exista un instrument numit kithara. Era o versiune profesionistă a lirei, cu șapte corzi, folosită de muzicieni de meserie, nu de amatori. Nu semăna cu ce ai tu în mână: nu avea gât, nu avea tastieră, nu se cânta apăsând corzile.

Cuvântul a plecat de acolo și a mers mai departe prin limbi, secol după secol, până a ajuns în italiană sub forma "chitarra". Din italiană l-am luat noi, cu tot cu forma feminină. Scriban, în 1939, trecea în dreptul cuvântului exact drumul ăsta: greaca și italiana, una după alta.

Ce trebuie spus limpede: numele a călătorit, instrumentul nu. Chitara de azi nu descinde din kithara greacă. Sunt două construcții diferite, despărțite de peste două milenii, legate doar prin cuvânt. În greaca de azi, "kithara" înseamnă chiar chitară, ceea ce închide cercul într-un fel destul de frumos.

Deci, când scrii "chitare", folosești un cuvânt care a trecut prin Grecia antică, prin Italia și abia apoi a ajuns aici. Merită scris corect.

Patru instrumente, un singur plural

Până să ajungi la anunț, ai de trecut printr-o alegere mai importantă decât ortografia: care dintre ele.

Chitara clasică are corzi de nailon și un gât mai lat. Corzile sunt mai blânde cu vârfurile degetelor, motiv pentru care aproape toată lumea începe aici. Se cântă de obicei cu degetele. Tot aici intră și mărimile 3/4 și 1/2, pentru copii și pentru adolescenți a căror mână nu cuprinde încă, relaxat, un gât de chitară întreagă.

Chitara acustică, zisă și folk sau western, are corzi metalice, gâtul mai îngust și un sunet net mai puternic. Corzile taie mai tare la început, așa că nu e mereu cea mai blândă alegere pentru prima lună.

Chitara electrică nu produce, singură, aproape niciun volum. Dozele captează vibrația corzilor și o trimit spre amplificator. Fără amplificator rămâne aproape mută, ceea ce ia prin surprindere destul de des la prima achiziție. Dacă solo-ul ăla pe care îl tot dai înapoi e cântat la electrică, ăsta e detaliul de bugetat din start.

Chitara bas are de regulă patru corzi groase și sună cu o octavă mai jos. În trupă ține pulsul împreună cu tobele, nu linia melodică. E un alt instrument, nu o chitară mai simplă.

Toate patru sunt chitare, la plural, oricât de diferit ar suna una de alta. Le ținem grupate în aceeași familie, dar despărțite pe subcategorii, tocmai pentru că omul care intră după o clasică de studiu și cel care intră după o electrică nu caută deloc același lucru.

Forma de plural nu se schimbă cu tipul. Se spune două chitare clasice, trei chitare electrice, chitarele din vitrină. Adjectivul se acordă, substantivul rămâne pe loc.

Ce te mai poate opri când scrii

Se spune chitare sau chitări?

Se spune și se scrie chitare. Este singura formă de plural pe care o dă norma actuală, în DOOM, atât în ediția din 2021, cât și în cea din 2005. "Chitări" se aude des în vorbire, mai ales la oameni care spun corect "viori", dar nu este forma recomandată astăzi.

De ce vioara face viori, dar chitara face chitare?

Substantivele feminine terminate în "-ă" își fac pluralul fie în "-e", fie în "-i", iar terminația nu îți spune în care grupă intră cuvântul. Nu există o regulă de dedus. În grupul cu aceeași terminație, "gară" face "gări" și "scară" face "scări", deci chitara este excepția, nu vioara.

Cum se scrie corect: sunetul chitarei sau al chitării?

Corect este sunetul chitarei, cu un singur "i". DOOM dă forma de genitiv-dativ articulat ca fiind "chitarei". Varianta cu doi "i" vine prin analogie cu "viorii", unde chiar este corectă, pentru că vioara își face pluralul în "-i". La chitară, cu pluralul în "-e", rămâne un singur "i".

De ce apare totuși "chitări" în unele dicționare?

Pentru că a existat. Un model de flexiune cu pluralul "chitări" este înregistrat pe baza Dicționarului limbii romîne literare contemporane, apărut între 1955 și 1957. Este limbă de acum aproape șaptezeci de ani, nu norma de azi. Dicționarele normative actuale dau o singură formă: chitare.

Este greșit să scriu "ghitară"?

Astăzi, da. Forma este înregistrată în dicționare ca variantă veche, deci apare legitim pe partituri și pe coperte de disc mai vechi, însă dicționarul lui Scriban o marca drept scriere falsă încă din 1939, apărută prin influență franceză. Dicționarele din 1986 și 2010 o trimit direct la "chitară". Se scrie chitară, cu "c".

Care dintre ele, până la urmă

Dacă ai ajuns până aici, probabil întrebarea reală nu era ortografia, ci care dintre ele. Merită să le vezi toate chitarele, una lângă alta, pe tipuri și pe mărimi. Diferența de lățime a gâtului și de tensiune a corzilor se simte în primele zece secunde, iar despre ea nu îți spune nimic niciun clip de pe internet. Le poți încerca și în magazinul din Strada Ion Câmpineanu nr. 26, în centrul Bucureștiului, sau ne poți întreba pe sales@muzicale.ro dacă nu ești sigur de la ce mărime să pornești.